RSS

Flirt. sau pură manieră.

Circulă o idee pe internet cum că bunul simț e atât de rar în zilele noastre încât uneori e confundat cu flirtul. 

Corect. 

Dacă ești o femeie care venerează bunul simț, care și-a trăit viața în moralitate și alte bla bla uri care nu mai valorează 2 lei zilele astea e posibil să confunzi un bărbat manierat cu unul care să dă la tine. E posibil să vezi în disponibilitatea lui de a se conversa și confesa, în zâmbetul lui, în tot ce e… flirt. E posibil să crezi că te place ca potențială parteneră când el e doar manierat și doar te place ca și colegă de muncă, ca profesionistă în domeniul tău etc. 

La un moment dat te plictisești de tot ce ai mai sus și vei spune că s-a jucat cu tine, că ți-a dat speranțe false, că totul s-a făcut scrum înainte să înceapă. Adevărul este că nu a fost nimic altceva în afară de bun simțul lui, de educația lui bună primită acasă sau la școală. 

Bărbaților nu li se întâmplă astfel de confuzii.

Apoi, mai sunt și acei bărbați care trăiesc prin flirt. 

Ambele categorii au acasă logodnice sau soții. Au acel acasă care nu poate să fie rupt de nimeni.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Octombrie 4, 2013 în Uncategorized

 
Video

Moș Crăciun din visele noastre despre devenire

Când am aflat că Moș Crăciun nu există (de la bunica) m-am mirat că e un secret așa de bine ascuns. Mai târziu i-am fost recunoscătoare pentru sinceritate. Nu am plâns, nu m-am isterizat ca alți copii. Dar azi trăiesc o altfel de senzație când asemăn în mintea mea mirajului bătrânelului îmbrăcat în roșu cu mirajul viselor noastre din copilărie. Ne-am dorit atât de tare să creștem, să devenim, să fim cineva, să facem ceva cu viața noastră. Ne-am pregătit ani de zile pentru ce urma să fie și brusc… Moș Crăciun nu există.

Moș Crăciun a luat forma zilelor în care pleci de acasă la 6.30 și te întorci după miezul nopții. Deschizi ușa și primul lucru pe care îl vezi e firul de la frigider întins pe gresie. Realizezi că dimineață ai tras frigiderul din priză pentru că nu mai aveai nimic în el. Îți dai seama că singurele lucruri comestibile din casă sunt 2 nectarine. Le mănânci în grabă încercând să porți în același timp o discuție cu stomacul și cu tot corpul tău astfel încât să nu cedeze. Te întinzi în pat și după 2 ore neputând să dormi observi pe mână urme de rimel. Îți dai seama că nu te-ai demachiat. După ce termini demachiatul te întâlnești cu un gândac pe hol. Te reașezi în pat hotărât să dormi și să uiți ziua asta lungă. Se face 4 dimineața și ești tot tu cu gândurile tale și cu stomacul care urlă de durere. Te trezești la 8 fiindcă e weekend, dar te trezești în sunet de bormașină pentru că vecinii tăi lucrează de zor. Îți pui perna în cap și încerci să adormi. Nu mai reușești, dar lenevești așa simțind urmele de la sandale încă pe picioare. Într-un final te ridici din pat și pleci direct la Mega Image fără să ai o listă în cap. Cumperi iaurturi și nectarine, cereale și apă. Ajungi acasă mănânci 2 iaurturi și pleci. Seara când revii realizezi că iar n-ai mâncare în casă. Că emailul a explodat și că ți-e rău de nu mai te ții pe picioare. Mănânci micul dejun la cină și încerci să te aduni. Urmează o duminică la muncă. Numeri banii și observi că ai cheltuit 40 de lei pe taxi-uri într-o singură zi. Că banii nu-ți mai ajung. Înainte să te culci te gândești că nu seamănă deloc cu visele din copilărie. Acum înțelegi de ce Moș Crăciun nu există. Și toată starea ta o verși fără să vrei pe oamenii din jurul tău care nu mai au nici putere nici disponibilitate să accepte că ai zile de rahat, o viață haotică și multe probleme.

Suntem precum etichetele. Sclipicioase. Dar în interior produsul a expirat. în interior produsul e deteriorat. Continuăm să zâmbim, continuăm să facem asta pentru că nimeni nu mai e dispus să ne vadă altfel. Ne-am transformat cu toții în niște însoțitoare de zbor care zâmbesc. Măcar la ele intră în fișa postului.

Când tragi linie după zile ca astea realizezi că nu ești ordonat și organizat nici cât să faci o listă de cumpărături completă, că nu mai ai capacitatea să ții prietenii aproape, că într-un fel sau altul oamenii din jurul tău se împuținează și e posibil să fie vina ta, e posibil ca fiecare să aibă propriile probleme.

Înainte să te culci alegi hainele pentru a doua zi. Și nu prea mai ai nimic care să te încapă deși tu ai frigiderul gol.

Înainte să adormi cu capul pe pernă te gândești că ai și tu o inimă care simte, că ai o inimă care doare, că ai o inimă care a ales din nou greșit un om nepotrivit. De data asta mai nepotrivit ca niciodată.

Și … la final îți amintești fața serioasă a bunicii când spune: „Moș Crăciun e tataie”. Și brusc realizezi că devenirea ta nu are legătură cu nimic roz, că are legătură cu nopți nedormite, cu oameni, cu muncă pe bani puțini, cu sacrificii, cu dureri fizice și sufletești, cu toate… cu tot ce înseamnă viața. Și vrei să ningă brusc în iulie și să te dai cu sania, să mânânci aluat de la cozonaci și să vină Moș Crăciun să lase dulciuri și portocale în ghetuțe. Vrei ca visele tale să fie iar roz, vrei ca tot ce trăiești să fie altfel, vrei…. să știi cum trebuie să visezi astfel încât să nu mai doară.

Vise plăcute!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iulie 20, 2013 în Uncategorized

 

Egoismul vine cu trecerea vremii.

Cu timpul devenim egoiști. Cu timpul nu mai ținem cont de reguli, de moralitate atunci când ne dorim ceva. Ne place un lucru, o persoană și ne dorim să obținem totul sau nimic chiar dacă de fapt acel ceva aparține altcuiva. Vine un moment în viață când refuzi să mai dai prioritate. Vine un moment în viață când refuzi să mai cedezi ceva, să mai oferi prioritate. Ajungi și tu să joci după același sistem, după aceleași reguli care altă dată ți-au adus suferință, dar nu mai ții cont că la rândul tău poți să provoci suferință.

Chiar și în secunda în care cineva îți atrage atenția că nu e bine ce îți dorești pentru că provoci rău altora nu îți mai pasă. Pentru că ai ajuns în punctul în care prețuiești mai mult dorințele tale. Ai ajuns în punctul în care ești egoist.

Cu timpul nu mai îți pasă așa de tare de ceilalți. Înveți să îți pese de tine.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iulie 20, 2013 în Uncategorized

 

Să ne plimbăm mână în mână și între mâinile noastre lesa de la câine.

M-am gândit să mă mărit. Să-mi iau un soț fără minte și cu bani, să ne cumpărăm un câine, să facem un copil. Să ne plimbăm mână în mână și între mâinile noastră lesa de la câine. Să mă scoată în oraș, să mă ducă cu mașina la cumpărături, să-mi dea cardul să-mi cumpăr țoale de la mall. Să-l duc la țară să vadă bătrânele și să zică „ce bărbat și-a luat fata lu’ cutărică”.

Așa-mi vin uneori niște gânduri d-astea în seri de vară când ajung mai devreme acasă. Seara după o zi lungă. Seara când m-au bătut prea tare sandalele, seara când deschid ușa și e întuneric acasă, seara când am avut o zi de rahat (deloc turcesc). Seara când a doua zi e weekend.

Să mă ducă și pe mine în weekend la munte. Să-i gătesc ceva bun sau să avem o bucătăreasă. Să mă uit la el cum să cu berea în față la fotbal, iar eu să mi analizez unghiile de la degete și să-i zic: „iubitule, trebuie să merg la manichiură”. Și el să-mi întindă cardul pe sub punga de semințe. Să divorțăm la un moment dat când el găsește una mai tânără. D-astea … așa lejere.

Apoi, fac un duș, deschid emailul și dispar toate gândurile astea mioritice. Munca închide gândurile în cutiuțe micuțe și slipicioase care uneori luminează în miez de noapte. Deschid geamul și aud mâna în mână, tocul lângă adidas,câinele lătrând, copilul plângând. Deschid frigiderul și găsesc doar iaurt și apă plată. Mă întorc la email, citesc vreo conversație cu vreun el care nu e deloc fan „lesa între mâinile noastre” și îmi dau seama că plasturii vindecă bătăturile, că iaurtul e chiar delicios seara, că-mi place liniștea mea.

Spre dimineață când laptopul deja merge ca un trabant mă duc către pat și-mi dau seama că nu chiar un bărbat cu bere în burtă și coji de semințe pe tricou îmi trebuie… dar un soț n-ar strica. Sau, mă rog, un bărbat în casă.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iulie 12, 2013 în Uncategorized

 

Iubind bărbatul alteia. Iubind tatăl copiilor ei.

„Parașuta care mi-a stricat casa”. Parcă o și aud pe ea… pe ea cea pe care nu am cunoscut-o și nu aș vrea să cunosc. Parcă o aud la cafea cu prietenele ei sau vorbind la telefon în timp ce schimbă scutecele copiilor. Și e ciudat că nu mi pare rău. E ciudat că am un sentiment atât de vag încât… îmi e greu să îmi dau seama ce simt. Nu simt furie pentru el, nu simt nici măcar lipsă de moralitate la mine, nu simt vină la nimeni. Simt doar ceva ce nu știu să exprim. Simt că doare. Că e o durere în plus peste toate durerile mele fizice de la prea multă oboseală. Simt că am încă zâmbet de PR, simt că încă…. simt. Dar nu știu ce.

Ce e moral și ce nu când vine vorba despre iubire? Până unde trebuie să păstrezi limita? Ce înseamnă fericire și ce e agonie? Pe ce ești dispus să calci pentru a ajunge tu la fericire? E permis să calci peste fericirea altora?

Mereu am ales greșit, mereu am ales oameni care nu împărtășeau. Dar se întâmplă uneori să te trezești luat de val, să te trezești iubind bărbatul altei femei. Te trezești iubind un bărbat care e însurat, un bărbat care are copii, un bărbat care a uitat și el că e însurat. Și un bărbat care și-a amintit la final de zi că are copii acasă. Care a tresărit când ai menționat ceva despre copii. Un bărbat care te-a privit ciudat când ai menționat despre copilași. Și a realizat primul că tu ești cumva o copilă și că el e mai vinovat decât tine.

Nu știu dacă există vină, nu știu dacă cineva aici poate să fie vinovat. Nu-mi plac poveștile cu oameni vinovați. Nu-mi plac poveștile în care eu sunt cealaltă pe care nevasta o caută prin telefon, cealaltă pe care nevasta o înjură la întâlnirea cu prietenele.

N-aș putea vreo secundă să întâlnesc ochii vreunei astfel de femei pentru simplul motiv că am simțit cumva pe pielea mea de multe ori o situație de genul ăsta. Și nu eram nici nevasta și nici mama copiilor lui. Mă gândesc că doare. Nu vreau să cauzez dureri nimănui. Rămân cu ale mele. Le colecționez ușor ca cearcănele de care să îmi amintesc când mă uit în oglindă.

Să oprească cineva toată suferința care curge e tot ce simt că vreau. Nu am nici măcar tupeul să povestesc cuiva. Nu am puterea. Nu am cum și parcă nu pot să mai păstrez pentru mine.

Cumva mă întreb pe final de zi de ce el n-a zis nimic despre ea în tot timpul ăsta, de ce n-a zis nici măcar despre copii. De ce? Dar întrebările astea sunt retorice. Cuvântul vină nu vreau să îl rostesc.

Tot ce aș vrea e să mă așez la bunica în brațe, să-și plimbe mâinile prin părul meu și să-mi cânte. Tot ce îmi doresc e să stau în pat cu mama și să mă mângăie. Tot ce îmi doresc e să stau iar pe prispa casei de la țară și să privesc cerul. Am obosit să mă plimb cu taxiul prin oraș la ore târzii și să-mi țin lacrimile în frâu când la radio-ul din taxi se aude vreo melodie tristă.

Tot ce vreau e să fie divorțat de fapt. Ar mai spăla parcă din ceva-ul pe care îl simt. Dar ce bărbat divorțat are copii atât atât de mici? Dar ….

Doare. Atât.

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 27, 2013 în confesiuni

 

a te mărita sau a nu te mărita

abia seara trecută am înțeles de ce Samantha din Sex and The City spunea într-o seară în care avea febră: I should have gotten married.

sam

 

Aveam febră, stare de rău, patul meu era plin de pastile de gât și de spray uri de nas, aveam și un teanc de foi cu taskuri pentru muncă și o oarecare depresie de mai ciudată. Am deschis Facebook ul și am văzut poza de mai sus, atunci am înțeles că în momentul ăla îmi doream să mă fi măritat. Mi-am aprins o țigară și mi-am vărsat furia în fum și vorbit singură așa ca o nebună. Dimineața m-am trezit deja mai bine. Și totuși am continuat să mă întreb dacă nu cumva unele femei se mărită din teama de a trăi singure, din teama că nu are cine să aibă grijă de ele, din teama că nu se pot întreține, din teama de a sta pur și simplu singure într-o casă mare, din teama de a deschide în fiecare zi singure aceeași ușă de la aceeași casă goală. Știți, după o zi lungă când ajungi acasă și ești singur, intri în casă și îți auzi tocurile pe gresie, te simți rău, n-ai chef să gătești, n-ai chef de nimic. Ai vrea doar să fie cineva acolo. Pentru femeile singure uneori viciile sunt mereu acolo. Sau alte surse de a supraviețui.

Mă gândeam aseară că poate femeile care nu sunt puternice se mărită, iar celelalte înlocuiesc asta cu un vin, o cafea sau o cola și/sau o țigară. Poate că e adevărat că unele femei singure demonstrează că sunt extrem de puternice.

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Mai 20, 2013 în gânduri

 

seară de duminică

seară de duminică.

în drum spre casă cupluri ținându-se de mână, mame cu copii în parc, bătrâni ieșiți la o plimbare pe răcoare.

 

ajuns acasă. mâncat pe fugă.

laptop aprins.

semiîntuneric. oameni lipsă.

casă goală și mult de lucru.

ceva din ce ți-ai planificat despre viață și viitor nu coincide.

se cheamă că te-ai ratat?

 

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Mai 19, 2013 în Întrebări